Drept penal

Platforma reunește avocați cu expertiză dintr-o gamă vastă de arii de drept, tocmai pentru a acoperi toate nevoile juridice cu care te confrunți acum sau pe viitor. Colaborăm îndeaproape cu tine pentru a-ți înțelege situația și a găsi soluția potrivită.

Drept penal

 Serviciile juridice au în vedere:
I. Măsuri preventive - reţinere, control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă.
II. Urmărire penală – calitatea de suspect, inculpat, parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente.
III. Camera preliminară - verificarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei de judecată, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmarire penală.
IV. Judecata
- cereri constituire parte civilă şi administrarea de probatorii;
- căilor ordinare de atac sau extraordinare împotriva sentințelor penale;
V. Executarea hotărârilor penale
- cereri ce au ca obiect contestaţii la executare, a cererilor de liberare condiţionată, a cererilor de reabilitare;
VI. Infracțiuni
- Infracţiuni contra persoanei: omor, ucidere din culpă, lovire şi alte violențe, vătămare corporală, lipsire de libertate, ameninţare, viol, act sexual cu minor, violare de domiciliu, violarea vieţii private;
- Infracţiuni contra patrimoniului: furt, tâlhărie, gestiunea frauduloasă, înşelăciune, înşelăciunea privind asigurările, deturnarea licitaţiilor publice, distrugerea, tulburarea de posesie;
- Infracţiuni de corupţie si de serviciu: luarea de mită, darea de mită, trafic de influenta, delapidarea, abuzul în serviciu;
- Infracţiuni de fals: falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals, falsul în declaraţii;
- Infracţiuni contra siguranței circulaţiei pe drumurile publice: punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice;
- Infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute şi pedepsite de Legea nr.241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;
- Și alte infracțiuni reglementate de legi speciale.

 Avocații cu expertiză în dreptul penal vă oferta suportul juridic necesar pentru a găsi soluția juridică optimă.
La ce să vă așteptați în timpul unei sesiuni cu un avocat
  • Consultanța juridică presupune un dialog cu un avocat cu expertiză, cu privire la o problemă cu care vă confruntați. În urma acestei sesiuni, veți obține un sfat juridic profesionist, care vă va indica, atunci când este cazul, etapele pe care le puteți urma pentru soluționarea problemei.
  • Consultanța juridică este un serviciu juridic esențial fiind fundamentată pe analiza personalizată a cazului dumneavoastră, prin raportare la cadrul normativ aplicabil. În cadrul acestui demers juridic este necesar să prezentați în detaliu situația cu care vă confruntați.
  • Aveți posibilitatea de a prezenta și documente pe care să le analizați împreună cu avocatul. Puteți atașa un document PDF de maxim 10MB care va fi transmis avocatului înainte de întâlnirea programată. Selectați doar actele esențiale, astfel încât să poată fi analizate în timpul sesiunii de consultanță juridică.
  • Consultanța juridică nu garantează o soluție sau un rezultat anume pentru cauza dumneavoastră, ci se axează pe o analiză temeinică a situației de fapt, efectuată de avocat, prin raportare la legislația incidentă. În urma acestei analize, veți obține o opinie juridică de specialitate.
  • Consultanța juridică nu include redactarea de acte sau reprezentarea juridică în fața unei instanțe de judecată, a unei instituții/autorități publice, a unei persoane fizice ori în fața unei entități juridice.
  • Avocatul vă vine în sprijin pentru a găsi soluția juridică potrivită, având posibilitatea ca, după încheierea consultanței, să colaborați mai departe, în funcție de măsurile care au fost apreciate ca fiind necesare a se adopta.

Alege un avocat

Sortare

Nu s-a găsit nimic conform filtrelor tale.